Bătălia politică pentru controlul asupra operatorului de apă din județ a cunoscut un nou episod, prin eliminarea din conducerea Nova Apaserv a ultimilor directori care nu erau agreați de cei instalați în fruntea județului după alegerile din 2020. Astfel, prin intermediul unei noi organigrame, s-a decis desființarea celor două funcții de director executiv deținute de Cristina Ioana Panait și Daniela Marcela Jîtărașu, cărora li s-a propus să treacă pe funcții inferioare, de execuție.
Urmare a noii organigrame, Nova Apaserv va fi condusă de un director general și un director adjunct, care vor avea în subordine două direcții – una generală și cealaltă de dezvoltare. Prima va include un departament economic-financiar și un departament de exploatare-producție, iar cealaltă se va ocupa de investiții. Astfel, departamentul economic ar urma să fie condus de un contabil-șef, iar cel de producție de către un inginer-șef, care nu vor mai avea contracte de mandat (n.r. – ca vechii directori executivi), ci contracte individuale de muncă. Prin urmare, singurii care vor lucra cu contract de mandat vor fi directorul general Liviu Ștefan, și directorul adjunct, care urmează să fie desemnat, această ultimă funcție urmând să fie preluată, după unele zvonuri, chiar de Doru Constantin, actualul președinte al Consiliului de Administrație. În acest fel, Partidul Social Democrat va prelua practic controlul total asupra operatorului de apă, prin numirea în funcțiile de conducere a unor persoane fidele.
Preluare făcută treptat
Preluarea controlului s-a făcut însă eșalonat. Astfel, după validarea noului Consiliu de Administrație, care a avut loc toamna trecută, și după instalarea în funcție a directorului general Liviu Ștefan, confirmat pe post în urma unei selecții care a avut loc în decembrie 2021, s-a optat pentru adoptarea unei noi organigrame, o formă mascată de a scăpa de vechea echipă managerială. Asta pentru a se evita o implicare politică directă și eventuale procese pentru daune. Așa se face că în decembrie 2021, în urma unei achiziții directe, s-a încheiat un contract de prestări servicii pentru 35.000 de lei fără TVA cu societatea Pluri Consultants România SRL, cu sediul în Ploiești (n.r. – aceeași firmă care s-a ocupat și de serviciile de recrutare și selecție a actualului director general) pentru servicii de consultanță „în vederea ajustării structurii organizaționale, care să eficientizeze activitatea”.
Practic, într-un interval de numai câteva săptămâni (n.r. – perioadă în care au fost și sărbătorile de iarnă), firma a reușit să facă o nouă organigramă, după care documentul a trecut la foc automat prin Consiliul de Administrație și prin Adunarea Generală a Acționarilor de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua”, noua organigrama intrând în vigoare la 1 februarie a.c.
Organigramă redusă cu 20 de posturi
Noua organigramă nu presupune, însă, o revoluție în ce privește organizarea. Asta pentru că subunitățile din județ vor rămâne la fel, iar reducerea de posturi va fi cu numai 20 de funcții. De la o schemă de personal cu 551 de posturi, s-a ajuns la una cu circa 530 de posturi, în condițiile în care în 2020, potrivit datelor oficiale, numărul mediu de salariați a fost de 481. În schimb, vor fi unele treceri de pe un post pe altul, cea mai importantă fiind înființarea mai multor echipe de intervenție în caz de avarii în rețele de distribuție a apei și a rețelei de canalizare, pentru a se reduce astfel timpul de intervenție.
În plus, susține directorul general Liviu Ștefan, se va urmări ca o cantitate mai mare de apă tratată să se regăsească în facturi. „Scopul principal este eficientizarea activității, așa încât ceea ce producem să se regăsească în sumele încasate”, a spus Liviu Ștefan. Cum se va reuși acest lucru este greu de spus.
Doru Constantin, un favorit al PSD
Cert este că Doru Constantin, care figurează în cărți pentru a prelua funcția de director adjunct, s-a remarcat mai întâi prin activitatea sportivă. Din mai 2009 și până în 2015 el a fost vicepreședintele Clubului Sportiv „CET Govora”, marea performanță obținută fiind promovarea cu echipa de volei în Divizia B. În CV-ul acestuia figurează, este drept, că este licențiat în drept și managementul în afaceri și că în perioada 2003 și 2015 a ocupat mai multe funcții în CET Govora, de la consilier juridic, la șef la Resurse Umane și director general interimar. Doar că, imediat după ce i-a expirat scurtul mandat de director general interimar (aprilie – octombrie 2015), CET Govora a intrat insolvență. Este drept, motivele pentru intrarea în insolvență au fost multe și vechi, dar situația a fost extrem de gravă întrucât programul de redresare continuă și astăzi.
Interesant este că pe site-ul CET Govora nu se face vreo referire la activitatea lui Doru Constantin, deși acolo sunt prezentate mai multe informații cu privire la activitatea foștilor directori inclusiv din 2008. De loc din județul Vâlcea, el a ajuns la Botoșani tot prin filiera PSD, fiind numit în noiembrie 2015 în Consiliul de Administrație de la Modern Calor, după ce o perioadă a activat ca și „consultant în piața de energie electrică”.
Apa se va scumpi
Noua strategie de la Nova Apaserv presupune și o reajustare a tarifelor. Asta pentru că în prețurile actuale nu se regăsesc creșterile de prețuri de la energia electrică și nici creșterea salariului minim. Prin urmare, serviciile de apă și canalizare s-ar putea scumpi din nou, botoșănenii urmând să plătească mai mult pentru apa de la robinet.
Cum controlează PSD activitatea Nova Apaserv
Președintele Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Aqua este Dan Deleanu, consilier județean PSD și trezorier al organizației PSD. Reprezentantul Consiliului Județean în Adunarea Generală a Acționarilor de la Nova Apaserv și ADI Aqua este vicepreședintele CJ, Dorin Birta, iar directorul general al Nova Apaserv este fiul primarului comunei Vorona, Aurel Ștefan (PSD), în timp ce funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv este Doru Constantin, propus în toate funcțiile de PSD.