Un tânăr, în vârstă de doar 39 de ani, din Dorohoi, a fost găsit fără suflare în propriul apartament.
Descoperirea a fost făcută la primele ore ale dimineţii de luni, membrii familiei acestuia găsindu-l pe bărbat în pat. Oamenii au apelat imediat serviciul 112, în speranţa că medicii îl vor putea ajuta pe tânăr, însă din păcate, nu s-a putut constata decât decesul, care survenise pe parcursul nopţii.
Potrivit poliţiştilor, nu există suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte de natură penală, certificatul de deces fiind eliberat de către medicul de familie.
Cazul este al doilea deces la un bărbat sub 40 de ani în decurs de câteva zile în judeţ, după ce un tânăr de 35 de ani a fost găsit decedat în casă de către propriul tată.