Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo de vremea rea pentru judeţul Botoşani şi mai multe zone din țară.
Prima avertizare, de cod galben de vânt, este valabilă pentru perioada 30 ianuarie, orele 10:00 – 31 ianuarie, orele 10:00.
În acest interval de timp, în Transilvania, Nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, și în Sud-Vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică (30 ianuarie) și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h
La munte rafalele vor depăși 90…100 km/h, zăpadă spulberată, iar vizibilitatea scăzută.
De asemenea, a fost emisă şi o avertizare meteo de cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente, la munte, la altitudini de peste 1600 m, în perioada 30 ianuarie, orele 10.00 – 31 ianuarie, orele.08.00
În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1600 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.