Într-un alt arzuhal (petiţie, n.ns.), nedatat, dar scris după 28 ianuarie 1828, hatmanul Constantin Palade îi roagă, din nou, pe oficialii Porţii, să îi aprobe vânzarea averii din Botoşani aparţinând soacrei sale Smaranda, văduva răposatului Scarlat Callimachi voievod, căreia îi împrumutase la mazilirea soţului ei, cu şapte ani înainte (de fapt în 1819, când Callimachi şi doamna sa erau încă în libertate, la Istambul, n.ns.), suma de 15.340 galbeni ungureşti, pentru ca aceasta să facă faţă marilor greutăţi prin care trecea din pricina datoriilor soţului ei. Din nou Constantin Paladi arată că face acest lucru pentru că, la rândul său, datorează bani negustorului rus Apostol Ivanov. În paralel cu intervenţiile pe lângă factorii de decizie otomani, hatmanul Palade continuă să revendice restituirea datoriei şi prin plângeri adresate domnului Ioniţă Sandu Sturdza sau Divanului Judecătoresc al Ţării Moldovei. Astfel, în urma unei asemenea jalbe, Ioniţă Sandu Sturdza poruncea biv vel postelnicului Costin Catargiu, la 16 martie 1828, scoaterea la mezat a venitului moşiilor Mănăstirea Doamnei, Costeşti şi Băiceni, ale Smarandei Callimachi, pentru achitarea datoriilor lui Constantin Palade hatmanul. De remarcat faptul că nu cele trei moşii ale Doamnei se scoteau la mezat, ci venitul acestora pe trei ani. Urmare a unei anaforale domneşti, la 8 aprilie 1828 sunt scoase la mezat, pe trei ani, veniturile celor trei moşii sus-pomenite, cărora li se mai adăugau altele două, din alte ţinuturi, ale aceleiaşi doamne. Cu acest prilej, sunt menţionate condiţiile ce trebuiau respectate de către eventualul arendaş pe parcursul celor trei ani de derulare a contractului, după cum urmează:
-
Banii câştiurilor pe fâneţe vor fi daţi de arendaş la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru „fără prea multă prelungire”;
-
Din păduri se va lua numai lemnul necesar locuitorilor şi moşiei, interzicându-se a se vinde de acolo;
-
Acareturile ce se vor găsi vor fi bine păstrate şi la trecerea celor trei ani vor fi înapoiate în bună stare;
-
Orice acareturi ce vor fi ridicate în acest timp vor rămâne la sfârşit ale moşiei, fără a se da în schimb vreo despăgubire;
-
Banii câştiurilor vor fi daţi la Sfânta Mitropolie. Dacă moşiile vor fi vândute „de veci”, această datorie către Mitropolie o va prelua noul stăpân de veci;
-
Se va veghea ca hotarele moşiilor să nu fie împresurate de nimeni;
-
În aceşti trei ani, arendaşul va stăpâni moşiile nesupărat de nimeni, luând şi venitul „pe obicei”.
La 22 iunie 1828, Vornicia de aprozi porunceşte lui Neculai telal-başa să scoată la mezat moşiile Costeşti şi Mănăstirea Doamnei, ale Smarandei Callimachi, pe verso fiind menţionată confirmarea adjudecării vânzării asupra comisului Ilie Berecin, pentru ca la 16 august 1828 Divanul judecătoresc să poruncească posesorilor moşiilor Costeşti, Mănăstirea Doamnei şi Băiceni, proprietatea Smarandei Callimachi, să împlinească banii datoraţi hatmanului Constantin Palade, la care se găseau şi contractele. La 24 mai 1828, Palade îi trimitea o scrisoare generalului Pahlen, contele rus numit în fruntea celor două Principate, cu rugămintea de a fi scoase la vânzare cele trei moşii de la Botoşani ale prinţesei Smaranda Callimachi, pentru achitarea datoriilor acesteia către hatman, pentru ca şi el să-şi plătească datoriile pe care le avea la vistiernicul Constantin Paşcanu. De remarcat nerecunoştinţa hatmanului faţă de soţia celui care, domn fiind, îi acordase atâtea scutiri şi privilegii: la 27 august 1814, Palade, pe atunci vel agă, era scutit de domnul Scarlat Callimachi de vamă mare şi cornărit pentru 500 de boi de negoţ pe an, plătind doar opt parale de bou pentru „cutia milelor” ; la 20 august 1814, acelaşi domn îl împuternicea pe Palade să ia 150.000 de ocă de sare „în drobi de mâgle”, pentru ca la 20 ianuarie 1818, hatmanul Palade să primească de la acelaşi domn, socrul său, 20 sălaşe de ţigani domneşti.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU