spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTSancţiuni şi marfă confiscată din cauza afacerilor ilegale cu lemne

Sancţiuni şi marfă confiscată din cauza afacerilor ilegale cu lemne

Trei şoferi s-au ales cu amenzi, dar şi cu marfa conficată, după ce au fost prinşi transportând  cherestea fără documente. Sancţiunile au fost aplicate joi, 20 ianuarie, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, au desfășurat o acțiune pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au oprit pe raza municipiului Dorohoi trei autoutilitare conduse de trei persoane din județul Suceava care transportau material lemnos, respectiv cherestea. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în autoutilitare se afla cantitatea totală de  12,3 mc de cherestea rășinoase, iar conducătorii auto nu dețin documente legale de transport a materialului lemnos, încălcând astfel prevederile legale în materie.

În cauză au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în cuantum de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind, de asemenea, dispusă și confiscarea întregii cantității de material lemnos.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...