spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTLicitaţie pentru închirierea a trei spaţii din Centrul Istoric

Licitaţie pentru închirierea a trei spaţii din Centrul Istoric

Cosmin Andrei, primarul municipiului, şi-a propus să revitalizeze activitatea comercială din Centrul Istoric. Edilul a anunţat că va fi organizată o licitaţie pentru închirierea a trei spaţii. Anunţul va fi postat pe site-ul primăriei pe 1 februarie.

Licitația va fi organizată în jurul datei de 21 februarie, iar prețul de pornire va fi de 1,35 de euro pe metru pătrat pentru agenții economici din domeniul alimentației publice, respectiv de 2,75 de euro pe metru pătrat pentru alte tipuri de activități comerciale.

Manifestăm un interes deosebit pentru Centrul Istoric al municipiului Botoșani, unic în Moldova, și îmi doresc și o revigorare a activităților comerciale de acolo. În acest sens, vor fi scoase la licitație trei spații pe care municipalitatea le deține, unul de 75 de metri pătrați, unul de 73 și unul de 50 de metri pătrați. Aceste spații se situează în zona statuii din Piața 1 Decembrie. Au fost închiriate agenților economici care au desfășurat activități de alimentație publică, dar, din cauza pandemiei sau din alte motive, au fost reziliate aceste contracte”, a explicat Cosmin Andrei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...