spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTUn nou protest la sediul IŞJ

Un nou protest la sediul IŞJ

Ziua şi protestul la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. După ce miercuri au protestat la sediul instituţiei profesorii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, astăzi au ajuns la IŞJ nouă profesori şi trei părinţi ai elevilor de la Liceul „Dr. Mihai Ciucă” Săveni.

Aceştia au dorit să-şi exprime nemulţumirea în legătură cu scoaterea din planul de şcolarizare pe anul 2022- 2023 a clasei a V-a. Astfel, au depus un memoriu prin care solicită reanalizarea hotărârii Consiliului de Administraţie al IŞJ din 14 ianuarie prin care nu a fost aprobată clasa a V-a la acest liceu. În memoriu se arată că Liceul Săveni este o instituţie reprezentativă pentru Nord – Estul judeţului, care se adresează atât elevilor din oraşul Săveni, cât şi celor din 13 comune din zonă. Unitatea a avut gimnaziu încă din anul 1998, mulţi ani având chiar două clase de a V-a. Mai mult, în fiecare an, numărul cererilor de înscriere a depăşit numărul locurilor.

În susţinerea demersului lor, cadrele didactice şi părinţii arată că liceul care o bază didactică modernă, graţie proiectului de reabilitare recent încheiat, fiecare sală de clasă are laptop, videoproiector, internet, mobilier nou. Liceul are laboratoare de biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, bibliotecă, amfiteatru, cabinet medical şi Centru de Documentare şi Informare. Totodată, se arată că liceul are proiecte şi parteneriate la nivel local, naţional şi internaţional, iar rezultatele obţinute de elevi la Evaluarea Naţională au situat liceul în primele cinci din judeţ.

Semnatarii memoriului cataloghează decizia IŞJ discriminatorie în raport cu situaţii similare din alte licee din judeţ cărora li s-au aprobat clasa a V-a. La memoriu a fost ataşată o listă cu proiectele şi premiile obţinute de elevii de gimnaziu, lista cu semnăturile a 25 de profesori, 35 de elevi şi câteva memorii ale unor părinţi, elevi şi foşti elevi ai liceului. Printre semnatari se află părinţi care au acum copii în clasa a IV-a şi intenţionau să-i dea din clasa a V-a la liceu. O elevă de gimnaziu a arătat că doreşte ca şi alţi copii să aibă şansa pe care a avut-o ea de a „fi elevă a unui liceu unde totul este la superlativ”.

Sprijin solicitat şi de la Prefectură şi Consiliul Judeţean

Am depus un memoriu prin care solicităm reanalizarea hotărârii CA-ului IŞJ. Am vorbit cu doamna inspector şcolar general. Totodată, am depus copii ale memoriului la Consiliul Judeţean şi Prefectură pentru a ne susţine cauza”, a declarat Cristina Chiorăscu, directorul liceului.

Oficialul a adăugat că, din moment ce liceul are gimnaziu din anul 1998, era normal să fie păstrată această structură a planului de şcolarizare. „Doamna inspector  şcolar general a motivat faptul că lângă liceu se află şcoala generală, gard în gard cu noi. Noi i-am răspuns că nu am intrat în concurenţă cu niciuna dintre şcolile gimnaziale din jur pentru că la noi vin câte unul – doi – trei copii de la fiecare şcoală, din 13 comune plus oraşul Săveni. Adică nu e ca şi cum ar veni o clasă întreagă astfel încât să se desfiinţeze clasele de la şcolile gimnaziale. Ne străduim întotdeauna să diversificăm oferta din zonă, astfel încât copiii şi părinţii să aibă posibilitatea de a alege. Considerăm că toţi cei din sistemul educaţional trebuie să acţionăm  conform cu interesul superior al copilului”, a mai spus Cristina Chiorăscu.

Ada Macovei, inspector şcolar general, a transmis că va studia memoriul şi va trimite un răspuns.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...