Mihai Eminescu a fost omagiat ieri, 16 ianuarie, în cadrul Bisericii Parohiei Eternitatea. După Sfânta Liturghie, preotul paroh Vasile Burlacu a vorbit despre membrii familiei (din partea mamei) care au intrat în viaţa monahală, dar şi preocupările poetului legate de religie. În Cimitirul Eternitatea îşi doarme somnul de veci sora poetului, Harieta, cea care l-a îngrijit la Botoşani în ultima parte a vieţii. Apoi profesorul Florentina Dănilă a făcut o scurtă prezentare a vieţii poetului, care şi-a aflat Raiul copilăriei la Ipoteşti. Intervenţia a fost presărată cu fragmente adecvate din poeziile poetului.
La activitate a participat şi Rareş Prisecariu, în vârstă de 6 ani, un copil- minune, cu o memorie deosebită. Rareş Prisecariu este elev la Şcoala nr. 7, la clasa profesorului Daniela Orăşanu, dar şi elev la Şcoala Populară de Artă, la clasa actriţei Silvia Răileanu. Copilul a impresionat auditoriul cu un fragment din „Geniu Pustiu”, dar şi cu o recitare deosebită a poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…”. Micuţul a amintit salutul drag al marelui poet: „Trăiască naţia!”
În continuare, au recitat poezii din lirica eminesciană copii din parohie: Ioana Burlacu, Gabriela şi Sebastian Andriescu. Părintele Vasile Burlacu a oferit copiilor câte un volum de poezii, ca amintire de la acest moment deosebit.
Din program nu a lipsit muzica. Cântăreţul bisericesc Gabriel Corolea şi doi tineri talentaţi, Beatrice Covaliuc şi Leonard Acatrinei, au interpretat melodii compuse de Ioan Aldea Teodorovici, dar şi alte cântece adecvate.
“S-a născut la mijloc de lună şi mijloc de iarnă aici, la noi, la Botoşani. Şi, urmându-şi destinul, a plecat din această lume tot la un mijloc de lună, dar de vară. Poate nu-i întâmplătoare această dată de mijloc. De fapt, ce este mijlocul? Centrul unui loc! Eminescu este centrul poeziei româneşti! Mai ales pentru noi, botoşănenii, Mihai Eminescu a fost, este şi va rămâne un Luceafăr”, a declarat Florentina Dănilă.
Enoriaşii parohiei au fost foarte încântaţi de activitate şi i-au răsplătit cu aplauze pe cei care au recitat şi au cântat.