Blocajul cu care se confruntă municipalitatea botoşăneană în privinţa proiectului vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul a fost adus la cunoştinţa ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Municipalitatea dispune de o finanţare europeană de 180 de milioane de lei, dar, date fiind scumpirile la materialele de construcţie, partea de cofinanţare locală se ridică la 60 de milioane de lei. Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării a primit undă verde de la municipalitate să organizeze licitaţie pentru achiziţionarea de nouă tramvaie noi. În condiţiile în care proiectul pentru reabilitarea infrastructurii de transport nu va mai fi implementat, cel mai probabil, tramvaiele noi vor fi repartizate altor primării din ţară.
„Am discutat despre acest subiect şi trebuie să găsim o soluție tehnică pentru că pe fonduri europene sunt câteva proceduri care diferă față de accesarea fondurilor naționale. Și aceste chestiuni tehnice, am convenit cu domnul primar al municipiului Botoșani, că le facem în cea mai scurtă perioadă posibilă, inclusiv dacă trebuie la București, săptămâna viitoare pentru a găsi aceste soluții. Înțeleg situația în care este municipiul Botoșani, credeți-mă că înțeleg această situație, trebuie să-i găsim o soluție care, și din punct de vedere tehnic, de specialitate, acordă o finalitate care să fie avantajoasă și pozitivă pentru toate părțile”, a declarat ministrul Cseke Attila.
„Chestiunea este tehnică”
Dincolo de confinanţarea substanţială, imposibil de alocat de la bugetul local o altă problemă este legată şi de timpul de implementare. Practic, proiectul trebuie să se încheie pe 31 decembrie 2023, termen imposibil de respectat, dat fiind faptul că sunt necesare câteva luni pentru o nouă licitaţie şi pentru realizarea proiectului tehnic. Practic, ar rămâne sub un an pentru derularea lucrărilor.
„Cred că nevoia nu o contestă nimeni, adică această nevoie de a avea tramvaie moderne, respectiv linii de tramvai care permit acestor mijloace de transport moderne să circule. Şi atunci, astăzi nu v-aș da un răspuns tranșant pentru că trebuie să găsim această soluție tehnică, astfel încât acest proiect să poată fi finalizat cu o procedură care să nu creeze probleme municipiului Botoșani, dar, evident, și din punct de vedere al finanțatorului pe fonduri europene, să poată fi închis. Chestiunea este tehnică, să știți, nu este o chestiune de abordare administrativă”, a concluzionat ministrul.