Comisarii Gărzii de Mediu Botoşani, alături de colegii lor din ţară, au declanşat astăzi, 13 ianuarie, un protest spontan. În intervalul orar 12:00 – 14:00 au fost oprite toate activităţile de inspecţie şi control, comisarii ieşind în faţa instituţiei.
Comisarii de mediu protestează împotriva discriminării salariale, a inechităților la care sunt supuși, a tratamentului care li se aplică de 5 ani încoace: minciuni, amânări, umilințe!
„Protestăm cu speranța ultimă că statul român va înțelege, o dată pentru totdeauna, că bătălia pentru un mediu curat trebuie dusă cu oameni motivați și sprijiniți în misiunea lor!
Nu sunt suficiente, domnilor politicieni, discursurile despre protecția mediului. Veniți cu noi pe teren să vedeți în mod real cu ce ne confruntăm zi de zi! Să simțiți pe pielea voastră furia din neputința de a ne face profesia, așa cum am vrea să ne-o facem! Nu fiți complici cu cei care acționează sistematic împotriva drepturilor românilor la sănătate și la un mediu sănătos! Rezolvați problema finanțării adecvate a Gărzii Naționale de Mediu!”, a transmis Valentin Neagoe, preşedintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu.
„Instituția publică cel mai prost plătită din întreaga țară”
Potrivit acestuia, din anul 2017 se tot promite că legea salarizării va deveni realitate și pentru comisarii de mediu. De la an la an, salariile sunt înghețate pentru cei din GNM. Practic, ei nu sunt niciodată excepţia de la înghețarea salariilor, ci doar regula. În 2022 pentru 2021, în 2021 pentru 2020 și aşa mai departe. Liderul sindical susţine că toți decidenții guvernamentali din ultimii ani și-au încălcat grosolan promisiunea că drepturile legitime ale angajaţilor GNM vor fi onorate. Nici acum, în 2022, ei nu beneficiază de prevederile legii, GNM fiind „instituția publică cel mai prost plătită din întreaga țară”.
„Avem atribuții și responsabilități sporite de la an la an, dar salarizarea a rămas cu mult în urma altor instituții publice, cu încărcare profesională sub cea a GNM.
Cu salarii de cca. 2600 de lei, fără suport juridic asigurat de instituție e greu să trăiești, să-ți faci munca așa cum se cuvine, darămite să mai prestezi și serviciu de permanență neplătit! Din acest moment anunțăm că, noi comisarii GNM din toată țara nu mai efectuăm niciun minut de serviciu de permanență neplătit, în afara orelor de program.
Protestul nostru nu se va opri aici! Este primul pas către greva generală pe termen nelimitat!”, a mai transmis Valentin Neagoe.