spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTAccident rutier făcut la beţie

Accident rutier făcut la beţie

Un șofer, care s-a urcat la volan deşi se afla sub influența băuturilor alcoolice s-a izbit cu maşina într-un alt autoturism, în cursul zilei de marți, 11 ianuarie. Incidentul a avut loc pe strada Parcul Tineretului.

Poliţiştii direcționaţi la fața locului au stabilit că un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din municipiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul celui de 41 de ani aparatul a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ din Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...