Astăzi, „a fi în lumina reflectoarelor” înseamnă „a fi în centrul atenției”, dar la origine expresia era folosită în sensul propriu, însemnând chiar a fi în lumina reflectoarelor. Lumina reflectoarelor, cunoscută și sub denumirea de „lumină de calciu”, a fost un dispozitiv folosit pentru iluminatul scenei timp de ani de zile, după ce a fost inventat de Goldsworth Gurney, chirurg, chimist, inventator englez, prin 1820. Acesta a fost angajat de către Institutul Surrey, din Londra, ca lector în chimie și filozofie. Pasionat de experimente, el a inventat o suflantă alimentată cu un jet de oxigen și hidrogen, care producea o flacără extrem de fierbinte. El a observat că prin introducerea unei bucăți mici de calcar (carbonat de calciu – CaCO3) în flacără se obține o lumină albă orbitoare, vizibilă de la câțiva kilometri. Prin calcinare, se elimina dioxidul de carbon, iar oxidul de calciu rămas (var nestins) producea acea lumină albă intensă. După aceea, Thomas Drummond, un inginer militar scoțian, creditat pe nedrept cu inventarea reflectoarelor, a găsit o primă aplicație practică pentru acestea. După ce a văzut o demonstrație a lui Michael Faraday, ilustru fizician și chimist englez, Drummond a intuit că lumina strălucitoare ar fi utilă în topografie. La acea vreme, el lucra la un proiect topografic ce își propunea măsurarea vârfurilor munților din Irlanda, dar vremea instabilă, ceața ori norii îl împiedicau să ducă proiectul la bun sfârșit. Atunci, el a avut ideea de a aprinde, pe unul dintre acele vârfuri, reflectoarele proaspăt inventate de către Gurney, raportând apoi că lumina era vizibilă de la o distanță de până la 68 de mile (circa 109 km), ceea ce l-a ajutat apoi în topografierea tuturor celorlalte vârfuri. Revenind la descoperirea lui Gurney, aceasta era foarte tentantă într-o epocă aflată încă departe de momentul descoperirii electricității, iar acea lumină albă strălucitoare s-a dovedit utilă pentru cei din arta spectacolului, mai ales din teatru. Reflectoarele au fost folosite pentru prima dată într-un teatru public în 1837, la Covent Garden – Londra, răspândindu-se apoi în majoritatea teatrelor, către anul 1860. Până atunci, scenele acestora erau iluminate de lumini cu gaz, care pe lângă faptul că dădeau o luminozitate slabă, fiind necesare cu zecile și sutele, erau și greu de manevrat și extrem de periculoase, putând genera foarte ușor incendii. Pe de altă parte, reflectoarele reușeau să concentreze, în fața și centrul scenei, fascicule de lumină puternică, în anumite momente din spectacol, creând inclusiv efecte de genul soarelui sau lunii, amplificând emoția spectatorilor și teatralitatea actorilor. Unul dintre dezavantajele utilizării reflectoarelor era acela că o persoană trebuia să aibă grijă permanent de ele, ajustând cantitatea de carbonat de calciu și verificând buteliile de oxi-hidrogen ce alimentau flăcările. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea luminile electrice încep să fie folosite tot mai des, înlocuind și reflectoarele din teatre. Expresia „a fi în lumina reflectoarelor” cu înțelesul de „a fi în centrul atenției”, plecând de la focalizarea acestora pe centrul scenei, a rămas, însă, până în zilele noastre, chiar dacă reflectoarele au fost înlocuite, de mult, de luminile electrice. Expresia a fost folosită pentru prima dată în sensul figurat, nu cel literal, al luminii, în anul 1902, într-un articol din New York Times, referitor la un controversat șef al poliției new-yorkeze: „William S. Devery a fost în lumina reflectoarelor aseară. Zeci de mii de oameni din cartier s-au înghesuit pe străzi și au strigat numele fostului șef al poliției din New York”. În 1952, marele Charlie Chaplin lansa un film în care era producător, regizor și actor principal. Titlul acestui comedy-drama film? „În lumina reflectoarelor” sau, cum a fost tradus la noi, în România, „Luminile rampei”.
Diagrama unui arzător reflector. Flacăra de oxi-hidrogen este îndreptată către un cilindru în care se află oxid de calciu (var nestins), producând o lumină puternică
Sir Goldsworth Gurney (1793-1875), inventatorul reflectorului
Charlie Chaplin și Claire Bloom. Scenă din filmul „În lumina reflectoarelor”, tradus la noi „Luminile rampei” – 1952
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
