O sală de jocuri de noroc din municipiul Botoșani a fost închisă, în urma unor controale ale jandarmilor. Măsura a fost dispusă sâmbătă, pe 7 ianuarie a.c., după un control efectuat de forțele de ordine. Astfel, în urma verificărilor, jandarmii au constatat că angajații unității nu efectuau triajul anti epidemiologic la intrarea clienților în sala de jocuri, cât și pentru depășirea limitei de 50% din capacitate.
„Pe lângă amenda de 2.000 de lei, jandarmii au aplicat și sancțiunea complementară a închiderii temporare a punctului de lucru, pe o durată de 15 zile, din cauză că societatea a mai fost sancționată pentru aceleași nereguli, cu doar o zi înainte”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de jandarmi Județean Botoșani.
Conform prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cazul repetării contravenției într-un interval de 15 zile, agentul constatator, pe lângă sancțiunea principală cu amendă cuprinsă între 1000 și 5000 de lei, dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o perioadă de 15 zile, a sediului în care se desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor legale, impuse de autoritățile competente pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19.