Un individ care a ucis un bărbat cu un sigur pumn a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la șase ani de închisoare, în regim de detenție, pentru lovituri cauzatoare de moarte. Trimis în judecată anul trecut, Ionuț Străchinariu a recunoscut totul în fața instanței pentru a primi o pedeapsă mai blândă. Magistrații l-au trimis după gratii și l-au obligat să plătească 10.000 de lei daune morale față de rudele victimei. Decizia instanței nu a fost întâmplătoare întrucât, în urmă cu mai bine de 30 de ani, acesta a fost implicat într-o altă grozăvie.
Val de infracțiuni comise de autor
În stabilirea pedepsei, judecătorii au ținut cont de împrejurările în care s-a petrecut fapta, respectiv prin aplicarea unei lovituri puternice cu pumnul în zona feței, într-un mod neașteptat și fără a exista vreo provocarea din partea victimei, în timpul zilei și într-un loc aglomerat, rezultatul fiind decesul victimei în vârstă de 59 de ani. „Instanța va avea în vedere și persoana inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, acesta suferind o condamnare de 12 ani închisoare în timpul minoratului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, iar prin rechizitoriul nr. … din 02 martie 2018 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de nerespectarea hotărârilor judecătorești și o infracțiune de violare de domiciliu, pe rolul acestei unității de parchet existând un număr de 16 cauze în care inculpatul figurează ca și făptuitor, aspect ce denotă perseverență infracțională, nivelul de educație (10 clase + școală profesională), fără ocupație, necăsătorit, precum și conduita procesuală corectă a acestuia care a colaborat cu organele judiciare, recunoscând săvârșirea faptei și manifestând regret față de fapta săvârșită, fiind de acord să despăgubească pe partea civilă cu suma solicitată de către aceasta”, au menționat judecătorii.
Crimă cu un singur pumn
Agresiunea a avut loc pe 3 iunie 2021, pe Pietonalul Transilvaniei, când victima, un bărbat de 59 de ani dintr-o comună de lângă municipiul Botoșani, se afla cu doi prieteni. Atunci, unul dintre aceștia a fost strigat de Ionuț Străchinariu, de 41 de ani, pe care îl cunoștea mai de mult, și care se afla pe o terasă din apropiere. Cel în cauză s-a îndreptat spre terasa respectivă, dar Ionuț Străchinariu s-a ridicat de la masă și s-a dus glonț spre Georgică A., căruia i-a tras un singur pumn în față. Victima s-a prăbușit la pământ, pierzându-și cunoștință, după care a fost transportat la spital. Ulterior, starea bărbatului s-a agravat și a fost transferat de urgență la o clinică de specialitate din județul Iași. În ciuda eforturilor făcute de medici de a-l menține în viață, bărbatul a decedat în seara zilei de 22 iunie 2021. Ridicat pentru cercetări, Ionuț Străchinariu a fost arestat preventiv, iar procurorii au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, având în vedere modul de săvârșire a faptei. Concluziile medicilor legiști a fost că individul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial, dar a comis fapta cu discernământ.
Tată ucis, tranșat și aruncat la marginea orașului
Cu mai bine de trei decenii în urmă, principalul suspect a fost implicat într-o altă crimă, victimă fiind chiar tatăl lui. În decembrie 1996, pe când avea doar 17 ani, Ionuț Străchinariu a vrut să meargă la rockotecă, dar nu a fost lăsat de tatăl său. În urma acestui fapt, în familie s-au iscat mai multe discuții, iar la un moment dat Elena Străchinariu, mama actualului suspect, a pus mâna pe un cuțit cu care și-a înjunghiat mortal soțul. Pentru a-și ascunde fapta, femeia, împreună cu Ionuț Străchinariu, au tăiat cadavrul, după care au pus fragmentele în saci pe care i-au abandonat la periferia municipiului. Fiind iarnă, pachetele au stat sub zăpadă până în ianuarie 1997. Primul pachet, care conținea torsul, a fost găsit de un trecător în zona barierei Sucevei, după care alte trei pachete au fost găsite în zona „Trei coline” și la groapa de gunoi a municipiului. Așa se face că omorul a ieșit la iveală abia în februarie 1997, când Ionuț Străchinariu și mama acestuia au fost arestați preventiv. Ulterior, în urma procesului care a urmat, cei doi au fost găsiți vinovați. Acuzată de omor deosebit de grav, Elena Străchinariu a fost condamnată la 20 de ani de detenție, iar Ionuț Străchinariu, care fusese inculpat pentru complicitate, s-a ales cu o pedeapsă de 12 ani de închisoare.