Numărul de noi cazuri de Covid se menţine ridicat în judeţ. Astfel, în ultimele 24 de ore, autorităţile sanitare au raportat 92 de noi cazuri de Covid în judeţ, faţă de 82 cât au fost ieri. Localitatea în care au fost descoperite cele mai multe cazuri este municipiul Botoşani, 52 dintre persoanele bolnave provenind de aici.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 este în creştere. Astfel, în judeţ indicele este de 0,56 de cazuri la mia de locuitori, în timp ce la nivelul municipiului Botoşani acesta este de 0,96.
De la debutul pandemiei până în prezent 23.045 de persoane din județ s-au îmbolnăvit de Covid. Dintre acestea 21.399 s-au vindecat, iar 1.205 și-au pierdut viața. În prezent în judeţ sunt înregistrate 441 de cazuri active de infecţie cu SARS-CoV-2.