spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPortocale cu pesticide retrase din magazine

Portocale cu pesticide retrase din magazine

Directorul general al ANSVSA, Mihai Ponea, a declarat joi , la Digi24, că o cantitate înseamnată de portocale cu pesticide au fost vândute în hipermarketuri. De asemenea există și o suspiciune de fraudă alimentară, pentru că s-ar fi schimbat cu intenție originea acestor produse care erau etichetate ca fiind din Grecia, când, de fapt, proveneau din Egipt. Fructele urmează să fie retrase din magazine, iar cei care le-au cumpărat sunt sfătuiți să nu le consume, ci să le returneze sau să le distrugă.

S-a constatat existența unui lot de 20 de tone de portocale, dintre care 12,5 tone au ajuns pe rafturile unui supermarket, cu origine Grecia. În acest caz, este vina depozitului, care a încercat, după părerea mea, să schimbe cu intenție originea acestor produse, ele provenind din Egipt. La această oră, se desfășoară o anchetă care să elucideze dacă acest fapt a fost făcut cu intenție și atunci vom informa organele abilitate pentru a continua această anchetă. Mă îngrijorează că se încearcă această fraudă alimentară, să se spună că portocalele provin din Grecia, ele provenind din Egipt și mai grav este că ele sunt contaminate cu două reziduri de pesticide”, a spus directorul ANSVSA la Digi24.

Potrivit unui comunicat, Carrefour România a decis retragerea de la vânzare și rechemarea de la clienți a unor portocale la care a fost constatată o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide.

Produsul a fost rechemat după ce s-a constatat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos). Este vorba de produse comercializate în perioada 23.12.2021 – 05.01.2022.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din acel lot să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...