Anul viitor botoşănenii vor plăti mai mult în contul taxei de salubrizare. Dacă în acest an taxa a fost de 175 de lei de persoană pe an, la anul va fi de 203 de lei de persoană pe an. Pentru cele mai multe familii, în special cele cu copii, taxa de salubrizare rămâne cea mai mare obligaţie financiară către bugetul local.
Proiectul vizând majorarea taxei a fost dezbătut în şedinţa de astăzi a deliberativului local. Şi acest proiect a fost votat cu scandal. „Discutăm despre faptul că în fiecare an plătim tot mai mult penalizări la taxa de economie circulară. Vă amintiţi de perioada în care se făcea reabilitarea reţelei de distribuţie la Modern Calor? Absolut toată lumea din oraş în acel moment înjura, îl înjura pe domnul Flutur. Au trecut ceva de ani şi acum nu putem spune decât <mulţumim, domnule Flutur> pentru că aţi avut viziunea să rezolvaţi o problemă, avem printre cele mai mici tarife la căldură datorită viziunii dumneavoastră”, a declarat Raluca Curelariu. Ea s-a adresat apoi consilierului Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv, afirmând că acesta face lucruri bune, dar în acest moment foarte puţini botoşăneni realizează că avem o problemă extrem de gravă când vine vorba de colectarea selectivă. „Soluţia nu este să majorăm an de an taxa de salubrizare pentru botoşăneni. Vă spun atât, dovediţi că aveţi viziune şi gândiţi-vă la un plan pe termen mediu şi lung să rezolvaţi problema asta. Peste zece ani vom avea un tarif foarte mare. Dacă nu luăm măsuri şi nu avem viziune, în zece ani vom avea o problemă mult mai gravă decât ne putem noi imagina”, a spus Raluca Curelariu.
Amplasarea unor containere pentru carton în platforme, potrivit consilierului USR, nu e suficientă şi nu se poate merge mereu pe premisa „viaţa e grea şi lumea e rea şi nu avem ce face”. „Nu puteţi avea aşteptarea ca în fiecare an toată povara acestei taxe să meargă pe umerii botoşănenilor şi noi să spunem <am mai făcut un container>”, a mai spus consilierul USR.
Totodată, Raluca Curelariu s-a declarat dezamăgită că nu s-a făcut mare lucru în ultimul an pe partea de colectare selectivă a deşeurilor şi a cerut conducerii Urban Serv şi primăriei să arate că au viziune, „pentru că până acum nu au dovedit că dacă au bani ştiu şi ce să facă cu ei”.
„Fac circul pe care l-aţi făcut dumneavoastră patru mandate”
Cătălina Lupaşcu, consilier PNL, a arătat că din 2012 societatea Urban Serv este condusă de PSD, însă nu au existat strategii şi investiţii la nivelul acestei societăţi. ”De fiecare dată am atras atenţia la ceea ce se întâmplă pe platformele de colectare a deşeurilor. De fiecare dată am vorbit despre un plan pe termen lung, despre o strategie privitoare la colectarea selectivă a deşeurilor. Înţeleg că s-a făcut un pas, s-a pus la fiecare scară de bloc şi au fost informaţi cetăţenii că vor plăti amendă dacă nu vor colecta selectiv deşeurile. Suntem în 2022. Acesta e primul pas făcut de Urban Serv”, a declarat consilierul PNL.
Intervenţia Cătălinei Lupaşcu l-a enervat pe Gabriel Tanasă care i-a spus că „bate câmpii” şi că nu a făcut nimic „patru mandate”. „Poliţia Locală a pus acele afişe. Patru sau trei mandate puteaţi să gândiţi strategii, nu să cumpăraţi maşini pentru directori. Fac circul pe care l-aţi făcut dumneavoastră patru mandate. În patru mandate trebuia să dotaţi platformele. Cât aţi investit în platforme se vede acum, nu aţi investit un leu. Când aud de fonduri europene pentru maşini pentru directori, iau foc. Poate reuşim într-un mandat să facem noi ce nu aţi făcut în patru mandate”, i-a răspuns Gabriel Tanasă.
Rolul de mediator în tot scandalul i-a revenit viceprimarului Liviu Toma, preşedintele de şedinţă, care a arătat că principala problemă ţine de colectarea selectivă a deşeurilor din locuinţa fiecărui botoşănean. Dacă în zona de case se vede această preocupare pentru colectarea selectivă, nu acest lucru se poate spune şi în cartierele cu blocuri. „Mai sunt procente semnificative de cetăţeni care nu respectă aceste reguli şi aici vin către către fiecare dintre cei care se pot implica în acest sistem să încurajăm acţiunile de informare, de conştientizare a obligaţiei de a face precolectare a deşeurilor în totalitate”, a spus Liviu Toma. Dincolo de nemulţumirile aleşilor locali, Liviu Toma a reamintit că valoarea anuală a taxei de salubrizare a fost convenită prin acordul financiar privind modul de gestionare a plăţilor în cadrul proiectului Sistem Integrat de Management al Deşeurilor, aprobat în Consiliul Local în 20 decembrie 2018.
În cele din urmă, proiectul a fost votat, întrunind 12 voturi „pentru” date de cei 11 consilieri PSD şi Liviu Toma de la PRO România. Au votat împotrivă cei nouă consilieri liberali şi Raluca Curelariu.