miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Sfântul Arhidiacon Ştefan

Astăzi – Sfântul Arhidiacon Ştefan

Astăzi, în a treia zi de Crăciun, este cinstit Sfântul Ştefan. Alături de Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae, Sfântul Ştefan a făcut parte din grupul celor „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” care au slujit în cadrul slujbelor religioase. Rolul lor în Biserica primară era important. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfântul Ştefan a fost primul creştin care a luat cununa muceniciei, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, primul model de jertfă creştină pentru toţi. Sfântul Ştefan a fost un apărător al credinţei adevărate, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat şi S-a înalţat la ceruri pentru mântuirea noastră. Fiind asemenea cu apostolii, îi făcea pe bolnavi sănătoși. Bărbat puternic în lucru și în cuvânt, el îi întărea pe credincioși în credință şi îi mustra pe iudeii cei necredincioși.

A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise şi lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ştefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeţi şi că iudeii sunt vinovaţi pentru uciderea Lui. Furioşi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Cum cei ucişi cu pietre nu erau înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415. Pe mormântul său scria „chiliel” – „cunună” în limba ebraică.

După mulți ani, Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan, a zidit o biserică.

Sfântul Ştefan avea harul divin al minunilor, de aceea este bine ca de ziua lui oamenii să aducă în casă icoana care-l înfăţişează, despre care se spune că-i ajută pe cei cu probleme de sănătate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...