Un șofer care a urcat beat la volan a ajuns cu mașina în gardul unei locuințe și a distrus un alt autoturism. Totul s-a întâmplat joi, pe 23 decembrie a.c., în zona cartierului ANL Cișmea. În vârstă de 47 de ani, din municipiul Botoșani, bărbatul conducea un autoturism pe strada Constantin Iordăchescu, dar în intersecția cu strada Constantin Dracsin el nu a adaptat viteza la un carosabil acoperit cu gheață și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Scăpată de sub control, mașina s-a izbit în gardul unei locuințe dar și într-un autoturism parcat pe sensul opus de mers.
Sesizați prin apel pe 112, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au au ajuns la locul accidentului și l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.