Astăzi, 21 decembrie, copiii din Centrul de Excelenţă Botoşani şi de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Stelian” s-au întâlnit pentru a spune împreună poveşti despre prietenie şi pentru a colinda. Întâlnirea a fost organizată în cadrul activităţii „Copiii spun poveşti. Vrei să fii prietenul meu?”.
Au fost momente deosebit de impresionante, în care copiii au învățat că pot trăi în armonie într-o lume a diversității.
„În prag de sărbători, prietenia se cuibărește în sufletele copiilor și face ca aceștia să își dorească să împărtășească idei, sentimente, visuri. Darurile oferite de către copiii de la Centrul Județean de Excelență, elevi la Școala Gimnazială Nr. 7 și la Colegiul Național <Mihai Eminescu>, noilor lor prieteni de la Școala Profesională Specială <Sfântul Stelian> au fost însoțite de mesaje încărcate de emoție despre bunătate, toleranță și iubire. Mulțumim gazdelor noastre primitoare, copiilor și cadrelor didactice de la Școala Profesională Specială <Sfântul Stelian>”, a declarat Irina Panainte.