Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a primit astăzi patru grupuri de colindători din județ care i-au încântat pe angajații instituției cu colinde tradiționale românești. Primul grup aparținea Colegiului Național ”A.T. Laurian” apoi au urmat elevii de la Drăgușeni, Pomîrla și Școala 10.
Evenimentul artistic a fost coordonat de Inspectoratul Școlar Botoșani care s-a asigurat ca tot programul să se desfășoare după un program riguros pregătit. „DSP Botoșani mulțumește Inspectoratului Școlar și fiecărui colindător în parte care ne-a adus Vestea Bună a Nașterii Mântuitorului!”, au transmis reprezentanţii DSP.