Copii şi tineri cu dizabilităţi au participat ieri la o manifestare de suflet în finalul căreia au primit daruri de la Organizaţia Femeilor Social-Democrat (OFSD) Botoşani. Asociaţia „Artă și Suflet”, coordonată de a Laria Larionesei, a găzduit ieri un atelier de creaţie pentru copii şi tineri cu dizablităţi şi un atelier cu şi pentru părinţi.
Membrii Asociației Down Activ Moldova, reprezentați de Dan şi Mihaela Pălimariu, „au fost protagoniștii unor ateliere în care abilitățile manuale, creativitatea și bucuria sărbătorilor s-au împletit în mici creații artistice, de agățat în brad și de suflet”, aşa după cum a anunţat Carmen Şmit.
În finalul atelierelor, la sediul Asociaţia „Artă şi Suflet” au ajuns Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Cristina Bresug, Silvia Diaconu Silvia şi Marcela Patrar. Ele au oferit copiilor coșuri cu bunătăți.
“Am trăit emoția Crăciunului împreună cu câțiva copii minunați, care ne învață zilnic lecția iubirii și a acceptării. Am meșterit împreună și ne-am bucurat de momente unice! Crăciunul este despre iubire, despre dăruire, despre armonie”, a declarat Cristina Breşug, consilier județean.
Reprezentantele OFSD Botoșani vor continua să împartă daruri în această săptămână şi şi-au propus să ajungă la copiii speciali din județ.
„În acest an, Moș Crăciun a venit mai devreme pentru copiii nevăzători și urmează să-i viziteze marți și pe copiii speciali din zona Darabaniului. Noi, femeile social-democrate vrem să aducem bucurii în cât mai multe case, să aducem magia Crăciunului și pentru cei care se confruntă cu mari greutăți și care au nevoie să le fim aproape„, a concluzionat Cristina Breșug.