Eroii Revoluției din Decembrie 1989 vor fi comemorați și la Botoșani. Manifestările vor avea loc miercuri, pe 22 decembrie a.c., în centrul municipiului Botoșani.
În jurul orei 11,20, oficialitățile locale se vor aduna în fața Palatului Administrativ, după care membrii Asociației „22 – 25 Decembrie 1989” vor depune o jerbă de flori la Placa Comemorativă de pe fațada Prefecturii, tot atunci fiind ținut și un moment de reculegere în memoria celor care și-au jertfit viața pentru libertate.
Ulterior, delegația oficială se va deplasa la Biserica „Cuvioasa Parascheva” de pe Pietonalul Unirii, unde va urma al doilea moment al manifestărilor, în fața monumentului ridicat pentru cinstirea martirilor din Decembrie 1989. Aici, după intonarea Imnului Național, va fi oficiat un serviciu religios de pomenire de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți.
Tot aici, reprezentanții ”Asociației 20-25 Decembrie 1989” vor rosti scurte alocuțiuni ,manifestările urmând să se încheie în jurul orei 12,30 cu depuneri de coroane și jerbe de flori, în acordurile ”Imnului Eroilor”, la Monumentul Eroilor Revoluției din 1989 de la Biserica „Cuvioasa Parascheva”.