Surpriză într-un dosar penal aflat pe rolul instanțelor de judecată de mai bine de opt ani. După mai multe sentințe și rejudecarea cazului, fiii unui fost polițist din Săveni au fost găsiți nevinovați și achitați de magistrații Curții de Apel Suceava pe motiv că faptele nu au fost comise cu vinovăția prevăzută de lege. Astfel, după zeci de înfățișări în fața judecătorilor, cei doi au fost exonerați de orice răspundere penală.
„În temeiul art. (…), achită pe inculpaţii Achiţenei Lucian Dumitru şi Achiţenei Bogdan, fiecare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor” (…)” se arată în decizia Curții de Apel Suceava dispusă miercuri, pe 15 decembrie. Totodată, instanța a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Întrucât hotărârea este definitivă, cei doi pot răsufla ușurați.
Proces pasat între instanţe
Sentința a venit, însă, după o adevărată epopee. Astfel, cei doi, Bogdan și Lucian Dumitru Achițenei, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) încă din iunie 2013. Inițial, dosarul s-a judecat la Săveni, după care Curtea de Apel Suceava a decis ca dosarul să revină la Tribunalul Botoșani, care trebuia să fie instanța de fond. A urmat un nou proces, dar sentința a fost atacată din nou la Curtea de Apel Suceava, care a decis rejudecarea în cazul celor doi fii.
În schimb, tatăl acestora, Ioan Achițenei, inculpat la rândul său în același dosar, a fost condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru obținerea de subvenții cu acte false.
Documente false pentru subvenţii
Potrivit procurorilor DNA, în campaniile anilor 2008, 2009 și 2010, fostul polițist Ioan Achițenei, ajuns în postura de fermier, ar fi prezentat și folosit documente și declarații false și inexacte, respectiv cereri unice de plată precum și contracte de arendă, pe care le-ar fi depus la APIA Botoșani solicitând sprijin financiar pentru suprafețe de teren mai mari decât pe cele care le deținea legal, obținând pe nedrept 40.790,58 lei din bugetul Comunităților Europene și 19.980 lei din bugetul național, prejudiciu recuperat parțial prin încasare-compensare.
În schimb, fiii săi au fost inculpați doar pentru tentativă, solicitările celor doi de acordare a subvențiilor, depuse în 2011, fiind respinse din cauza neconformităților, APIA plătind subvenții doar pentru terenurile în care documentele erau în regulă.