Sărbătorile de Iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea preparatelor din carne începând cu sacrificarea animalelor și terminând cu afumarea preparatelor din carne, etc. „Anii trecuţi, mai mulţi botoşăneni au avut de suferit fie de pe urma unor incendii provocate din neglijenţă, fie din cauza unor accidentări cum ar fi plăgi tăiate sau arsuri”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pompierii recomandă:
– la sacrificarea porcului, locul ales pentru pârlirea acestuia trebuie să fie la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
– buteliile de gaz utilizate trebuie să fie menținute la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile de alimentare să aibă la capete coliere de fixare şi să nu prezinte fisuri;
– nu trebuie folosită flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, a garniturilor sau a furtunului/conductei de gaz. Verificarea buteliei trebuie facută doar cu emulsie de apă cu săpun;
– buteliile nu trebuie încălzite cu flacără și nici folosite în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată;
– în apropierea locului în care se desfășoară activitățile, trebuie asigurate mijloacele de primă intervenţie (recipiente cu apă, stingătoare etc.);
– în cazul afumătorilor, acestea trebuie construite din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile, trebuie amplasate la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor şi trebuie supravegheate pe toată perioada funcţionării;
– pentru a se evita accidentările (plăgi tăiate, arsuri) se recomandă ca aceste activităţi să nu fie desfăşurate de către persoane aflate în stare de ebrietate.