Edilii botoşăneni se apropie de final cu licitaţia vizând extinderea Cimitirului Eternitatea. „Conform raportului departamentului de achiziţii, la această licitaţie s-au prezentat trei firme. După evaluarea ofertelor tehnice, au trecut toate cele trei firme în etapa analizei ofertei financiare şi, din câte ştiu, este o firmă câştigătoare, care a licitat cu un procent destul de ridicat, 15-20% sub suma pe care noi am scos-o prin caietul de sarcini”, a anunţat viceprimarul Bogdan Buhăianu.
Edilul s-a declarat mulţumit de faptul că acest proiect va fi implementat, mai ales că despre extinderea Cimitirului Eternitatea se vorbeşte de câţiva ani. „Sunt bucuros că am reuşit să-l aducem de la o valoare de trei milioane de euro plus TVA, la o sumă de sub un milion de euro. Erau propuse şapte hectare, noul cimitir va avea aproximativ şase hectare, dar economia este de aproximativ două milioane de euro rezultată din schimbarea soluţiilor tehnice”, a explicat Bogdan Buhăianu. Firma câştigătoare va fi anunţată după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestaţii.
Licitaţia a fost demarată pe 8 octombrie
Pe 8 octombrie 2021, a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţul vizând Extinderea Cimitirului Eternitatea – etapa I. Valoarea contractului este de 4.517.810 de lei, data limită de depunere a ofertelor fiind 28 octombrie, ora 15:00.
Această investiţie este importantă deoarece municipiul Botoşani se confruntă cu o acută lipsă de locuri de înhumare în ambele cimitire ale oraşului. Singura posibilitate de rezolvare a problemei este extinderea Cimitirului Eternitatea, pe terenul proprietate a Consiliului Local. Terenul în suprafaţă de 77.928 de metri pătraţi este adiacent vechiului cimitir şi, prin lucrări de sistematizare, se poate alipi construcţiei existente. Contractul include: lucrări de sistematizare pe verticală a terenului, lucrări generale de construcţie reţea de apă – canal, lucrări reţea electrică, lucrări de montare a sistemelor tehnice de alarmare contra efracţiei.
Terenul pentru extinderea cimitirului a fost primit în anul 2013
În vara anului 2013, primăria a obţinut acceptul Ministerului Agriculturii pentru preluarea a şapte hectare de teren aflate lângă Cimitirul Eternitatea. În anul 2016, Cătălin Flutur a revenit la conducerea primăriei şi a anunţat că vor fi urgentate procedurile pentru extinderea acestui cimitir. Abia în toamna anului 2019 a fost desemnată firma care a întocmit proiectul tehnic pentru extindere.
Actuala conducere a primăriei a decis însă să refacă proiectul tehnic, în condiţiile în care valoarea totală a investiţiei era de 18.247.339 de lei, din care construcţii plus montaj 17.668.714 de lei.