Un incident grav a fost semnalat pe grupul Radar Botoşani de pe o reţea de socializare în cursul zilei de luni. Un botoşănean a relatat că, în faţa lui, a avut loc un accident rutier în care a fost implicată chiar o autospecială a Poliţiei Rutiere. Acesta susţine că o maşină a Poliţiei ar fi accidentat un copil. Ulterior oamenii legii l-ar fi luat pe minor în autospecială şi ar fi părăsit locul accidentului. Martorul presupusului accident susține că totul s-a petrecut luni după-amiază, pe Calea Națională, în apropiere de Liceul „Alexandru cel Bun”, din Zona Industrială.
„Astăzi în jurul orei 13:30 am fost martor unui incident la iesirea de pe centura spre calea națională, la vale de sediul poliției rutiere. Am cedat trecere unor pietoni, copii ieșiți de la liceu, iar de pe calea națională a intrat o autospeciala a politiei, marca VW Polo, care a intrat în copii ca lupul între oi, unul dintre copii fiind luat pe capota și ajuns pana pe parbriz (girofarurile erau oprite, semn ca nu erau în vreo grabă). De la volanul mașinii se coboară o doamnă polițistă care nici una nici doua baga copilul în mașină și pleaca cu el. Curiozitatea mea, cum trebuia soluționat cazul? Copilul efectiv s a blocat și nu voia sa intre în mașină și zicea ca e în regulă, dar l-a obligat sa intre”, a scris bărbatul pe un grup Radar Botoşani.
Anchetă demarată de poliţişti
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani spun că o cercetare în acest sens a fost demarată, urmând a se stabili dacă autospeciala poliţiei a fost sau nu implicată în accient. „Conducerea inspectoratului a dispus cercetari, în regim de urgență, prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la evenimentul rutier la care se face referire în spațiul public. La finalizarea verificărilor vom comunica măsurile dispuse fața de persoanele implicate, precum și care a fost situația de fapt”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.