Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat, pe site-ul instituţiei, lista cu rata de vaccinare a personalului din fiecare unitate de învăţământ şi scenariul după care va fi organizată activitatea în perioada 13 – 17 decembrie. Ca şi în această săptămână şi săptămâna viitoare toţi preşcolarii şi elevii botoşăneni îşi vor desfăşura activitatea în unităţile de învăţământ.
Datele centralizate arată că sunt unităţi de învăţământ preuniversitar unde rata de vaccinare este de 100%. La polul opus se află câteva grădiniţe şi o şcoală primară unde nici un angajat nu este vaccinat.
Structurile cu rata de vaccinare zero
În categoria unităţilor cu rata de vaccinare zero rămân grădiniţe cu program normal şi o şcoală primară din judeţ. Aceste unităţi sunt:
Grădiniţa Dimăcheni
Grădiniţa Cişmâneşti – Dobârceni
Grădiniţa nr.5 Rădeni – Vlădeni
Grădiniţa nr. 4 Popeni – Dumeni
Şcoala Primară nr.4 – Dumeni
Grădiniţa nr.3 Cerviceşti – Mihai Eminescu
Grădiniţa „Prichindeii” – Bucecea
Grădiniţa nr.1 – Ungureni
Grădiniţa nr.2 Epureni – Ungureni
Grădiniţa nr.1 Burleşti – Unţeni
Grădiniţa nr.3 Joldeşti – Vorona
Grădiniţa nr.1 Vorona Teodoru – Vorona.