sâmbătă, aprilie 5, 2025
AcasăLocal BTCinci tineri răniți după un accident cu un șofer începător (video)

Cinci tineri răniți după un accident cu un șofer începător (video)

Cinci tineri, dintre care trei minori, au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau, a spulberat un stâlp de beton și a ajuns sprijinită de un al doilea.

Accidentul a avut loc pe drumul european E58, la limita dintre localitățile Vlădeni și Brehuiești. Un autoturism marca Volkswagen Jetta, condus de un tânăr de 18 ani, din Dumbrăveni, se îndrepta dinspre Botoșani spre Suceava. Tinerii au fost la o plimbare cu masina până la Botoșani și, după miezul nopții au decis să plece spre casă, în județul Suceava.

La un moment dar, șoferul a scăpat volanul mașinii de sub control pe o porțiune de drum cu o curbă la dreapta.  Tânărul aflat la volan nu a mai putut să redreseze mașina, care a lovit violent un stâlp de beton, pe care l-a trântit la pământ. Mașina s-a rotit de câteva ori în aer, după care a rămas sprijinită de un al doilea stâlp de beton, fiind așezată perpendicular pe sol.

Din fericire, cei cinci ocupanți au reușit să iasă singuri din epavă mașinii, unul dintre ei sunând la 112. La scurt timp, la fața locului au ajuns trei echipaje medicale, care au preluat răniții și i-au transportat la două spitale. “Trei pacienți erau minori, între 15 și 17 ani. Acuzau dureri la nivelul coloanei, spatelui și capului. Au fost stabilizați și transportați la Urgențe”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoșani.

Cei doi tineri de 18 ani au ajuns la spital cu răni mai grave. “Pacienții acuzau leziuni la nivelul capului și toracelui”, a precizat un asistent din cadrul SJA.

La locul accidentului au ajuns și echipaje de poliție, care au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească exact cauzele producerii acestuia.

O autospecială de la SOS s-a deplasat la fața locului încercând să preia epava autoturismului sprijinit pe partea din față.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
6.7 ° C
6.7 °
6.6 °
85 %
4kmh
100 %
S
7 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...