Consilierii municipali au votat pentru ca municipalitatea să participe la cofinanţaresa lucrărilor de extindere a reţelei electrice de distribuţie pe Aleea Nicolae Pisoski şi Aleea Iacob Iacobovici. Aceste lucrări sunt solicitate de peste 10 ani de către botoşănenii care locuiesc în zonă. Aceştia au făcut numeroase demersuri şi chiar, în urmă cu câţiva ani, au anunţat că vor solicita ca zona să fie arondată la comuna Răchiţi, că poate aşa vor fi realizate mai repede reţelele de utilităţi.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în prezent, locuinţele din zonă sunt alimentate artizanal, din reţele executate pe cheltuiala proprietarilor, de la unii consumatori mai mari sau din reţele de distribuţie pentru care s-a găsit un compromis cu Centrul Operaţional de Reţele Electrice Botoşani.
Lucrările de extindere a reţelei electrice au fost estimate la 544.006 de lei, sumă din care Delgaz Grid va suporta 272.003 de lei, restul fiind în sarcina Primăriei Botoşani şi a proprietarilor caselor din zonă. Valoarea nu include şi costul lucrărilor de spargere şi de refacere a zonei, cost care va fi estimat de proiectant, atunci când acesta va stabili soluţia şi lucrările necesare.
Zeci de botoşăneni care au acolo case s-au angajat că vor suporta 20% din valoarea totală a investiţiei, ceea ce înseamnă că fiecare ar trebui să plătească 10.801 de lei. Contribuţia primăriei, respectiv 30% din valoarea totală a investiţiei, ar fi de 163.801 de lei.
În municipiul Botoşani sunt trei zone unde este necesară extinderea reţelei de distribuţie a energiei electrice, respectiv zona Cişmea (Aleea Ion Istrati, Aleea Nicolae Pisoski, Aleea Iacob Iacobovici, Aleea Dumitru Furtună şi strada Doboşari), zona Modern Calor (strada Neculai Sofian, Aleea IP Darie, Aleea Teodor Candiescu, Aleea Elena Niculiţă Voronca) şi Rediu (de la Penitenciarul Botoşani spre Complexul Rediu).