Joi seară (n.r. – 2 decembrie a.c.), un incendiu de vegetație produs pe raza satului Mateieni, comuna Dimăcheni, a oprit circulația feroviară pe ruta Iași – Dorohoi. Din cauza flăcărilor, trenul regio asigurat de compania Regio Călători nu a mai putut înainta, iar mecanicul a decis să oprească temporar cursa. „Vântul a contribuit la propagarea flăcărilor pe o suprafață de aproximativ zece hectare. La această oră (n.r. – ora 19,15), trenul s-a pus în mișcare, iar pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi sting ultimul focar”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Și colegii lor din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, intervin, la această oră, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Manolești Deal, comuna Mihai Eminescu și Borosoaia, comuna Plugari.
Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Asta întrucât poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate sau pădurile.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, ISU Botoșani face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:
🔹 ️desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
🔸 ️arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
🔹️ colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
🔸️ executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
🔹️ curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
🔸️ asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
🔹️ supravegherea permanentă a arderii;
🔸️ stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
🔹️ se interzice acoperirea focarelor cu pământ.