Printre personalitățile reprezentative ale județului se află marele istoric Nicolae Iorga, cunoscut în întreaga lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filosof al istoriei. Iorga a avut o activitate ştiinţifică excepţională, fiind autorul a 1003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii, este autorul a numeroase sinteze, culminând cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile.
S-a născut pe 5 iunie 1871 la Botoșani, fiind fiul avocatului Nicu Iorga și al Zulniei, născută Drăghici. Rămâne orfan de tată în 1876, la vârsta de 5 ani, mamei Zulnia revenindu-i marele efort, mai ales material, al creșterii celor doi copii, Nicolae și George.
Anii săi de studiu încep acasă, la vârsta de cinci ani citind deja totul din biblioteca familiei. Studiile primare le-a urmat în cadrul Școlii de băieți Marchian din Botoșani. A parcurs, apoi, gimnaziul și liceul la Colegiul Laurian și, din anul 1883, a început să dea meditații colegilor pentru a crește veniturile familiei.
În anul 1886, a fost eliminat temporar din școală pentru că nu salutase un profesor și a decis să părăsească orașul și să se înscrie la Colegiul Național din Iași, fiind admis cu bursă, iar în 1889 își susține lucrarea de licență, cu mult înainte de terminarea celor trei ani de studii, absolvind cu “magna cum laude” Facultatea de Litere a Universității din Iași.
Cunoscător profund al limbilor clasice și moderne, posesor al unei inteligențe atotcuprinzătoare, Iorga uimește vârfurile științifice și culturale ale țării. Acesta reușește să obțină o bursă în străinătate, în 1890, bursa “Iosif Niculescu”, o „bursă de trei sute de lei pe lună”, potrivit „Dicționarului Botoșănenilor”. Astfel, Iorga a fost de-a lungul timpului în Italia, Franța, Anglia sau Germania.
În vara lui 1894 Nicolae Iorga revine în țară. Între timp, îi apăruse în 1893, la Iași, prima carte “Schițe din literatura românească”, iar la București, “Poezii” (1890-1893). Totodată, scrie intens la numeroase periodice românești și străine, acoperind o sumă impresionantă de domenii. Astfel, începe, pentru scurt timp, activitatea de profesor (1894) și continuă să călătorească în străinătate în același scop al descoperirii izvoarelor istoriei românilor.
Luptă pentru ideile unioniste
Potrivit scriitoarei Lucia Olaru Nenati, poate cea mai meritorie şi redutabilă preocupare a lui Nicolae Iorga a fost lupta lui îndelungată dedicată înfăptuirii Marii Uniri, pe care o considera a fi “o necesitate intimă, fundamentală a naţiei noastre”, pentru care a găsit mijloace de-a dreptul uimitoare, de la călătoriile în ţară şi în teritoriile românești înstrăinate, la trimiterea de cărţi cu titluri aparent banale (“De-ale noastre”) dar cu conţinut incendiar, în acele ţinuturi; la propagarea prin intermediul longevivei sale publicaţii “Neamul Românesc” şi nu numai, a ideilor unioniste; prin întemeierea “Frăţiei bunilor români”; prin discursurile lui fulminanate din Parlament care, multiplicate şi difuzate radiofonic în toată ţara, au avut într-o anume împrejurare critică, darul de a contribui decisiv la spulberarea descurajării civililor, dar și ostașilor de după deprimantele înfrângeri pe câmpul de luptă; prin activitatea lui în cadrul “Ligii pentru unitatea naţională a tuturor românilor”, precum şi în cadrul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte şi câte altele.
Activitate politică
La 23 aprilie 1910, Iorga va fonda împreună cu Alexandru C. Cuza, Partidul Naţionalist-Democrat, care va milita pentru exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului de vot şi asupra femeilor.
La 25 noiembrie 1919, Iorga a avut o contribuţie importantă la formarea Blocului Parlamentar, o coaliţie politică alcătuită din mai multe partide cu scopul de forma o majoritate parlamentară în susţinerea noului guvern. Iorga a primit funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor.
În ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România”, iar Argetoianu l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR. Pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Însă, din cauza divergențelor, savantul român a ales să reînfiinţeze vechea formaţiune pe 28 septembrie 1926, sub denumirea de Partidul Naţional, rămas, însă, pe mai departe, o organizaţie politică minoră. Regele Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga, la 18 aprilie 1931, însă la 31 mai 1932, Nicolae Iorga va demisiona din funcţie. În septembrie, acelaşi an, el va revigora formaţiunea sa politică, sub denumirea iniţială de Partidul Naţionalist-Democrat.
Moartea lui Iorga
În aprilie 1913, începe guvernarea Iorga-Argetoianu, un moment în care istoricul va fi supus atacurilor de tot felul. Din 1934 începe o furibundă campanie de demascare a Gărzii de Fier, a șefilor ei, a nocivității doctrinei, dar și a noilor tendințe militariste, revanșarde, fasciste ce-și fac loc în relațiile internaționale, cu pericolul lor planând asupra României, fapt care-i atrage dezavuarea și incriminarea în rândul cercurilor extremiste din țară și din afară, supunându-l la atacuri și amenințări.
Nicolae Iorga a fost asasinat la 27 noiembrie 1940, în Pădurea Strejnicu, de lângă Ploiești, după răpirea lui de la Văleni, după un simulacru de judecată, acte puse la cale de Garda de Fier. Sâmbătă s-au împlinit 81 de ani de la moartea istoricului botoșănean.
Sursă: “Dicționarul Botoșănenilor”, Ionel Bejenaru.
