marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTFemeie rănită în urma unui accident (video)

Femeie rănită în urma unui accident (video)

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. În evenimentul rutier care a avut loc în această dimineață, pe raza orașului Săveni, au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. “Pacienta a fost preluată policontuzionată, cu leziuni la nivelul craniului, toracelui şi abdomenului. A fost stabilizată şi transportată la UPU pentru mai multe investigaţii, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Pompierii au ajutat-o pe femeie să iasă din autoturism și, după ce aceasta a fost preluată de echipajul medical, au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...