Un bărbat de 34 ani din Flămânzi a ajuns la spital rănit grav în zona abdomenului. Acesta a fost transportat la Urgențe cu o ambulanță, în weekend, după ce a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale.
“Pacientul a ajuns în serviciul UPU prezentând o plagă înțepată furcă, creastă iliacă stângă cu hematom periplagă. A fost supus la mai multe investigații imagistice”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență.
Cadrele medicale au anuțat și poliția, însă bărbatul le-a spus oamenilor legii că s-a înjunghiat singur cu furca, accidental. Acesta făcea treabă în gospodărie și, din neatenție, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut cu abdomenul peste dinții furcii.
Cu toate acestea, la un moment dat, bărbatul a fugit din spital, medicii nemaireușind să finalizeze analizele. Din acest motiv personalul medical a anunțat iar poliția, după ce bărbatul a plecat fără avizul lor. Tocmai din acest motiv, medicii au presupus că plaga suferită din cauza furcii nu ar fi fost tocmai accidentală.