Un bărbat de 63 de ani, din Botoșani, a ajuns în stre critică la spital, după ce casa în care locuia i-a ars în întregime.
Nenorocirea a avut loc în satul Chițoveni, din apropiere de Flămânzi, în seara de marți. Alerta a fost dată de vecini, speriați de flăcările puternice. Bărbatul a reușit să iasă din casă, însă flăcările i-au afectat față, capul și căile aeriene. La fața locului au intervenit pompierii de la Flămânzi, dar și localnicii, care însă nu mai putut salva prea mult din casă. Proprietarul casei a fost preluat de cadrele medicale, conștient, dar în stare gravă, și dus la Urgențe. “Pacientul a ajuns în serviciul nostru prezentând arsuri pe ala nivelul craniului, regiunea cervicală și la ambele mâini, de gradele II și III, precum și de căi aeriene superioare. A fost intubat și transferat pe secția de Reanimare”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, medic de gardă în cadrul UPU-SMURD.
Din primele indicii la fața locului, se pare că incendiul a pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată.