miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTTulburelul dă liber la răfuieli

Tulburelul dă liber la răfuieli

Tot mai mulţi botoşăneni ajung la spital, acum când tulburelul începe să fie tot mai apreciat, în special în mediul rural.

Astfel, în decurs de doar câteva ore, două persoane au ajuns la Urgenţe ca urmare a unor agresiuni, toate pe fondul consumului e alcool. Întâi un bărbat de 61 de ani, din Flămânzi, a ajuns la spital cu un traumatism facial important, după ce a fost bătut de partenerul de pahar, care îi fusese şi gazdă. Incidentul a avut loc în weekend, când victima a mers acasă la un amic din sat.

Cei doi s-au cinstit cu mai multe pahare de băuturi alcoolice, iar la un moment dat, aşa cum le stă bine oamenilor în astfel de situaţii, au început să se contrazică de la o problemă pe care o discutau aprins. De la asta până la ceartă a fost doar un pas iar gazda, pentru a-şi impune punctul de vedere, a luat o scândură pe care o avea la îndemână, şi şi-a lovit partenerul de pahar cu ea în faţă şi peste cap. Victima a ajuns la spital cu mai multe leziuni la nivelul feţei şi la cap, starea fiind una gravă, fiind nevoie de internare. „Pacientul prezenta un traumatism cranio facial, hemoragie intracraniană, fracturi la nivelul oaselor feţei şi nasului, hemoragie la nivelul ochiului stâng şi contuzie toracică”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

La scurt timp după acesta, un alt bărbat, de 39 de ani, a ajuns la spital tot după ce a fost bătut. Acesta se afla împreună cu un tânăr de 24 de ani, în faţa unui bar din Coşula, în care consumaseră băuturi alcoolice. Încălziţi de aburii alcoolului, cei doi s-au luat la ceartă, iar bărbatul de 24 de ani i-a aplicat o corecţie fizică adversarului mai în vârstă. Acesta a ajuns ulterior la spital cu o ambulanţă, în urma loviturilor încasate în zona capului şi abdomenului. „Pacientul a ajuns la spital policontuzionat prin agresiune. Prezenta un traumatism cranian acut, plagă contuză picior drept şi mici hemoragii la nivelul organelor din cavitatea abdominală”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

În ambele situaţii, poliţiştii au deschis anchete pentru a stabili ceea ce s-a întâmplat. „În aceste cazuri au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1 ° C
0.6 °
-2.3 °
90 %
3.8kmh
84 %
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...