Copiii dornici de mişcare în timpul liber mai au de aşteptat până să poată folosi terenurile de sport ale şcolilor.
În şedinţa de astăzi, consilierii municipali au discutat în contradictoriu pe această temă. Asta după ce Prefectura a solicitat revocarea hotărârii de CL care a fost votată în luna august şi în baza căreia terenurilor urmau să fie puse la dispoziţia elevilor, începând cu 1 ianuarie 2022 şi în afara orelor de curs. Poziţia Prefecturii a fost aceea că nu deliberativul local, ci consiliile de administraţie ale şcolilor trebuie să decidă cum sunt folosite terenurile şi baza materială aferentă.
„Nu vreau să pierdem timp și să tergiversăm un asemenea proiect”
Raluca Curelariu, consilier municipal USR, unul dintre iniţiatorii hotărârii din august. a arătat că această iniţiativă a fost salutată de botoşăneni, adăugând că şi alte consilii din ţară, respectiv cele din Arad, Sibiu, Ploiești, Iași, Buzău, Făgăraș, dar și cele ale Sectoarelor 1, 2, 5 și 6 din București au implementat deja un astfel de proiect care reglementează accesul copiilor pe terenurile de sport. „Toate aceste 10 UAT-uri au primit aviz de legalitate pentru implementarea proiectului. Avem voința botoșănenilor, avem voință politică, există în mod clar la nivel național și soluții juridice”, a spus Raluca Curelariu. Alesul local i-a cerut primarului Cosmin Andrei să convoace o ședință cu juriști ai Primăriei, un reprezentant al Inspectoratului Școlar, un reprezentant al Prefecturii și câte un reprezentant al fiecărui partid politic prezent în Consiliul Local pentru a fi găsite soluţii juridice pentru ca deschiderea terenurilor de sport în afara orelor de curs să fie posibilă şi la Botoşani. „Nu vreau să pierdem timp și să tergiversăm un asemenea proiect de peste șase ani, așa că am depus, împreună cu colegul Marcel Gheorghiță, un proiect de hotărâre pentru modificarea HCL 261 din 2017 astfel încât să intrăm în legalitate. Proiectul a fost făcut de către juriștii cu care ne-am consultat, nu garantăm că este perfect, pentru că am primit adresa Prefecturii extrem de târziu și a trebuit să lucrăm la foc automat. Dar am ținut morțiș să facem demersurile, ca să ne mișcăm cât de repede posibil. Sunt convinsă că, dacă zece prefecți din țară și-au dat avizul pe un proiect, cu siguranță suntem capabili, cu atâția juriști, să găsim o soluție. Proiectul depus astăzi modifică Hotărârea 261 și Regulamentul, astfel încât să eliminăm cele două obiecții ale domnului prefect”, a mai spus Raluca Curelariu.
„Nu toți avem vile și case, să stea copiii în curte, să se joace”
La rândul său, consilierul liberal Eugen Ţurcanu a vorbit despre importanţa acestei măsuri şi a amintit ă, atunci când era copil, avea acces pe terenurile de sport ale şcolilor. Totodată, Eugen Ţurcanu a explicat că, în primă fază, Oana Georgescu, secretar general al municipiului, a fost oficialul care nu a dat aviz de legalitate pe hotărâre. „Noi am avut acum o lună şi ceva și am tăcut toți viza de nelegalitate a doamnei secretar general al UAT Botoșani şi acum văd că domnul Cosmin Andrei, cu lacrimi de crocodil, plânge că acest proiect nu a trecut de prefect. Dar doamna secretar general ne-a dat un referat de vreo 3-4 pagini despre care nu a spus nimeni nimic, doar am luat la cunoștință şi am tăcut toţi. Nu se poate o comunitate să se dezvolte și să împiedicăm copiii să meargă pe terenul de sport, parcă suntem nebuni. Nu toți avem vile și case, să stea copiii în curte, să se joace. Atât timp cât nu toţi au case şi curţi, copiii au dreptul să se ducă în curtea şcolilor. Toţi trebuie să ne dăm mâna să reuşim să convingem conducerea şcolilor să accepte. Sunt şi în aparatul primăriei care nu acceptă să găsească o soluţie”, a spus Eugen Țurcanu.
Fostul primar Cătălin Flutur a arătat că „problema rămâne în curtea consiliilor de administraţie de la şcoli” şi a propus ca, după revocarea hotărârii, acest subiect să fie reluat într-o şedinţă extraordinară de CL. „Stă în pixul nostru să mai facem o hotărâre sau să convingem consiliile de administraţie de la şcoli să ne dea acel aviz”, a concluzionat Cătălin Flutur.
În cele din urmă, hotărârea din august a fost revocată. Rămâne de văzut cum se vor mobiliza aleşii locali şi funcţionarii din primărie pentru ca terenurile de sport să fie puse la dispoziţia elevilor şi în afara programului şcolar.