Instituția Prefectului și conducerea Garnizoanei Militare Botoșani au definitivat programul manifestărilor care se vor desfășura la Botoșani cu ocazia Zilei Naționale a României. Activitățile vor avea loc miercuri dimineață, pe 1 decembrie a.c., doar în Centrul istoric al municipiului, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial aflat în Piața 1 Decembrie 1918.
Manifestările vor începe în jurul orei 10 și vor cuprinde doar festivitățile tradiționale cu garda de onoare, intonarea imnului național, scurte alocuțiuni ale oficialităților și depuneri de coroane.
Astfel, după trecerea în revistă a Detașamentului de onoare și salutul drapelelor de luptă de către prefectul județului, va urma intonarea imnului de către Loredana Călin, Alina Huțu, Petronela Rusu, Elena Mândrescu și patru instrumentiști din cadrul Ansamblului Folcloric „Rapsozii Botoșanilor”. Un sobor de preoți va oficia un serviciu religios, după care prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și comandantul Garnizoanei Militare Botoșani, locotenent-colonel Ovidiu Damian, vor rosti scurte alocuțiuni. Momentul va fi urmat de depuneri de coroane și jerbe de flori.
Dispozitivul militar va fi format din trei detașamente asigurate de UM 01251, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care vor participa cu drapelele de luptă, însă anul acesta nu a mai fost programată nicio paradă militară cu defilări de trupe sau tehnică din dotare.
Potrivit protocolului, la activități vor trebui să participe maxim 60 de persoane, iar ceremoniile vor dura maxim o oră. În plus, cei prezenți vor trebui să respecte toate normele de protecție sanitară respectiv purtarea măștilor și distanțarea fizică.
Pe durata ceremoniilor va fi asigurat un dispozitiv de siguranță publică format din polițiști și jandarmi, iar circulația persoanelor în Piața 1 Decembrie 1918 va fi restricționată în intervalul orar 9,30 – 10.50.