spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTCarte de identitate falsă descoperită la frontieră

Carte de identitate falsă descoperită la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit o carte de identitate românească falsă ce urma să fie folosită în Franța. Falsul a fost descoperit luni seară, când în PTF Stânca s-a prezentat pentru a intra în țară, ca pasager într-un autovehicul, un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 42 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei, ocazie cu care, în căptușeala borsetei a fost descoperită ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităților române, având imprimate datele și fotografia unei alte persoane, dar care s-a dovedit a fi falsificată în totalitate. Nevoit să ofere explicații, bărbatul a declarat că a fost contactat de un concetățean, care l-a rugat să transporte documentul în Franța. Totodată, a susținut cel în cauză, nu știa că acesta este un fals.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
22.8 °
21.6 °
43 %
6.9kmh
83 %
J
23 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...