Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” organizează un spectacol de muzică populară miercuri, 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Spectacolul, intitulat ,,Hai români la Hora Mare”, va începe la ora 17.00 la Casa de cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoșani.
Printre artiștii de muzică populară care vor urca pe scenă se numără Dan Doboș, managerul Orchestrei Populare Rapsozii Botoșanilor, Fetele din Botoșani Iustina Irimia-Cenușă, Lorena Dupu și Loredana Călin, Elena Mândrescu, Alina Huțu și Ovidiu Purdea Someș, cel care va prezenta și evenimentul de miercuri. De asemenea, și Ansamblul de Jocuri „Mărgineanca”, coordonați de coregraful Valentin Rău, va încânta publicul prezent, dar și diverși soliști instrumentiști.
Cei care doresc să participe trebuie să prezinte certificatul verde sau un test PCR negativ. Intrarea se face pe bază de invitație, iar acestea vor putea fi obținute începând cu 26 noiembrie de la sediul Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”.
Orchestra va susține un spectacol omagial dedicat maestrului Ioan Cobâlă, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.