„…face acum pe advocatul în București”, consemna, cu referire la ocupația lui Teodor Nica, pe la 1889, Iacob Negruzzi în Dicționarul Junimii (I. Negruzzi, Amintiri de la Junimea, București, p. 299).
„Financiar român (…), trecând în România, a început profesiunea de advocat, a intrat însă curând în politică, și fiind conservator-junimist, a fost în cabinetul L. Catargi, sub ministeriul cultelor T. Maiorescu, director al acestui ministeriu 1874-1876 și dela 1884 încoace de două ori ales deputat. Astăzi – scria la 1904 C. Diaconovich – e de mai mulți ani unul din directorii Băncii naționale a României” (C. Diaconovich, Enciclopedia Română. Tomul al treilea, Sibiu, 1904, p. 400).
În alegerile parlamentare din 1884, a fost ales și a intrat în camera deputaților, alături de Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, D.A. Laurian, I.M.Melik, I. Ianov și Vasile Bossy. Împreună cu aceștia și cu alți junimiști – D.G.Rosetti, Leon Negruzzi și I. Diamandi –, cărora li se alătură Alexandru Marghiloman, Toma Cămărășescu și Mihail Kogălnceanu, formează opoziția (C. Gane, P.P. Carp și locul său în istoria politică a țării, Volumul I, București, 1936, 314).
În 1885, intervine, ca și Xenopol sau Bibicescu, „toți economiștii distinși ai țării (…), pentru a da lămuriri și a indica soluțiuni mai propice pentru a face” ca agiul să dispară (C.I. Băicoianu, Istoria politicei noastre monetare și a Băncii Naționale 1880-1914, Volumul II, parte I, București, 1932, p. 216).
În 1887, e convocat, alături de Maiorescu, Marghiloman, Laurian, Stroici și Carp, căruia îi rămânea până atunci loial, la Take Ionescu acasă (în strada Știrbei-Vodă) de grupul lui Brătianu pentru a face coaliție cu aceștia.
În 1888 e din nou în Parlament, fiind raportor, pe 17 decembrie, în Legea pentru retragerea definitivă a biletelor ipotecare emise în 1877, fiind combătut de R. Pătărlăgeanu (V. Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924), București, 1924, p. 78).
În 1889 e comisar al Guvernului pe lângă Banca Națională. În această calitate, e raportor al proiectului de lege „pentru modificarea legii din 14 aprilie 1867, relativă la înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monetelor naționale” (Gane, p. 83).
În 1890, e numit din nou comisar „Comisar al Guvernului pe lângă Banca Națională”, fiind și deputat. Considerând că există o incompatibilitate de funcții, deputatul Palade propune „declararea vacanței locului său de deputat (pe cuvânt că a primit o funcțiune publică salariată de Stat). Îi ia apărarea Carp, care arată că în acest caz „comisarul guvernului e plătit de Bancă, nu de Guvern”. Însă „discuția luând proporții mari, Nica declară că refuză numirea sa de comisar, păstrându-și locul de deputat” (Gane, p. 406).
În 1900, când Guvernul își exprimă dorința, pe data de 31 mai, de a se retrage din Societatea Băncii Naționale a României, T. Nica are opinie separată (motivată „mai mult politic decât economic”): „Subsemnatul sunt de părere că în starea noastră de desvoltare economică, nu ar fi bine nici pentru interesele Băncii, nici pentru interesele generale, a se schimba organizația actuală a Băncii” (Băicoianu, p. 345-346).
Opinie separată are T. Nica (susținut, de data aceasta, de Negruzzi) și în 1901, când Ministrul de finanțe Palade solicită sprijinul Băncii „ca Statul să poată ieși din încurcătura financiară ce amenința grav interesele sale”, solicitând „un avans de 15 milioane, asupra participării sale la beneficiile Băncii” în anumite condiții (Băicoianu, 365-367), căci „încheierea convenției va avea drept efect producerea unui agiu între aur și bilete” (Băicoianu, p. 369).
În perioada 1891-1905 face parte, ca director, din conducerea Băncii Naționale, avându-i colegi: în 1891-1894 – pe Th. Rosetti; 1891-1896 – pe E. Costinescu; 1892-1904 – pe M.C. Sutzu (guvernator); în 1894-1895 – pe V.C. Arion; în 1895-1905 – pe I.G. Bibicescu; în 1898 și în 1901-1904 – pe Al.N. Ștefănescu; în 1899-1900 – pe D.S. Nenițescu; în 1905 – pe D.N. Comșa și în toată perioada – pe E. Carada, A. Carp, T. Ștefănescu (Slăvescu, 143, 204; Băicoianu, 607-672).
(va urma)
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
