sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTBărbat răpus de alcool

Bărbat răpus de alcool

Final tragic pentru un bărbat depistat băut la volan, în urmă cu câteva zile. În vârstă de 56 de ani, botoşăneanul, un consumator fervent de băuturi alcoolice, a fost depistat de poliţişti aproape în comă alcoolică la volan, după ce a provocat un accident minor în zona mall-ului, unde a lovit un zid cu maşina.  Incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, când bărbatul, într-o avansată stare de ebrietate, s-a urcat la volanul maşinii sale şi a încercat să plece din parcare. A lovit, însă, un zid de la mall, după care a fost reperat de poliţişti, apelaţi de martorii din zonă. Iniţial acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07, însă starea în care era abia îi permitea să se ţină pe picioare. În ziua respectivă bărbatul a fost testat la Urgenţe, după care direcţionat la Psihiatrie, pentru un consult de specialitate şi externat la domiciliu.

Pe 17 noiembrie, seara, acestuia a început să i se facă rău şi a început să aibă vărsături cu sânge, motiv pentru care familia a apelat serviciul 112. O ambulanţă cu medic l-a transportat la Urgenţe, ulterior bărbatul fiind internat pe secţia ORL cu sindrom dispeptic ulceros, diabet de tip II dezechilibrat şi stări de vomă şi greaţă. La câteva ore după miezul nopţii, bărbatul a început să se simtă tot mai rău, după care a intrat în stop cardio respirator, medicii încercând să îl resusciteze chiar în secţia în care se afla.

„Pacientul a suferit un stop cardio respirator ireversibil. Nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5.6 ° C
10.6 °
5.6 °
74 %
1.2kmh
84 %
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...