De astăzi încep înscrierile pentru noua ediție a Maratonul Nordului care se va desfășura în cadrul Festivalului Zilele Nordului, pe 13-14 august 2022. Astfel, organizatorii oferă din timp participanților posibilitatea de a-și planifica weekendul din nordul țării, înscrierile fiind accesibile până în ziua startului.
Până la finalul anului, sportivii beneficiază de taxe reduse și de oportunitatea de a achiziționa un pachet comun mtb+trail la preț special, iar copiii instituționalizați, persoanele cu dizabilități și cei peste 65 ani beneficiază de înscriere gratuită. Tot de înscriere gratuită se bucură și alte categorii de sportivi, dintre cei premiați la ediția anterioară.
Toate detaliile se găsesc în regulament pe www.maratonulnordului.ro, unde pot fi completate și formularele de înscriere. “Cauza noastră socială este aceeași, de a oferi biciclete copiilor din zonă și de a proteja mediul natural și zonele care ne permit organizarea traseelor. Latura educativă promovează practicarea sportului de masă, folosirea mijloacelor alternative pentru deplasare la școală sau la job, respectul față de cei din jur și față de natură”, au transmis organizatorii.
Maratonul Nordului MTB Pomârla este la ediția a XII-a și va avea loc în comuna Pomârla pe 13 august 2022, iar Maratonul Nordului Teioasa Trail este la ediția a 5 -a și va avea loc la Darabani pe 14 august 2022.
Darabaniul este și locul unde se desfășoară festivalul Zilele Nordului, în cadrul căruia se desfășoară Maratonul Nordului. Competiția nordului este organizată de Asociația Club Sportiv Nord și finanțată de primăria și consiliul local al orașului Darabani și comunei Pomârla.