Un incendiu care a izbucnit vineri dimineață (n.r. – 5 noiembrie a.c.), într-o casă din satul Câmpeni, comuna Prăjeni, a lăsat în urmă pagube însemnate. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră și amenințau să cuprindă toată casa. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau la domiciliu, iar cei care au alertat pompierii au fost vecinii.
„La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Prăjeni. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Cu toate acestea, focul a distrus mobilierul dintr-o încăpere, o ușă, dar și ferestrele de la camera respectivă.
După ce au stins flăcările, pompierii au analizat modul în care s-a dezvoltat focul și u ajuns la concluzia că incendiul a fost general, cel mai probabil, de un scurtcircuit produs în instalația electrică.
Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU Botoșani vă recomandă:
– efectuați verificarea periodică a instalației electrice;
– nu folosiți instalații electrice improvizate;
– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalația existentă poate prelua consumul adițional;
– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitați o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.