luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTDublă tragedie evitată în ultima clipă, la Viișoara

Dublă tragedie evitată în ultima clipă, la Viișoara

O femeie de 32 de ani și fiica ei în vârstă de 7 ani au fost salvate, în ultima clipă, dintr-o încăpere în care nu se mai putea respira din cauza monoxidului de carbon. S-a întâmplat joi dimineață (n.r. – 4 noiembrie a.c.), în localitatea Viișoara Mică. Alarma a fost dată de un vecin, după ce femeia nu a mai răspuns nici la telefon, nici la ușă.

„La fața locului au fost trimise două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Viișoara și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani. Până la sosirea pompierilor, mama femeii, sunată fiind, a venit cu o cheie, a descuiat ușa și a facilitat accesul cadrelor medicale în interior. Cele două erau conștiente, mama fiind căzută lângă ușă. După ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, au fost transportate la spital pentru continuarea investigațiilor”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Potrivit primelor cercetări, cel mai probabil, cele două s-au intoxicat cu monoxid de carbon degajat în încăpere din cauza burlanului de evacuare a fumului neinstalat necorespunzător.

Reprezentanții ISU Botoșani spun că, de multe ori, coșurile de fum înfundante, obturate, neinstalate sau neîntreținute corespunzător, sobele cu defecțiuni, centralele termice defecte, aerisirea improprie pentru boiler, folosirea aragazului drept sursă de încălzire pot fi cauza acumulării monoxidului de carbon în locuințe. „Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat, însă există câteva simptome care trebuie să ne pună în alertă, atunci când acesta s-a acumulat în încăpere, devenind periculos pentru sănătatea noastră”, a adăugat Dorina Lupu.

Simptomele intoxicaţiei depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. De aceea, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă.

Potrivit reprezentanților ISU, pentru a preveni astfel de evenimente, este important să verificăm sistemele de evacuare a gazelor arse, în fiecare an, obligatoriu, la începutul sezonului rece.

În blocuri de locuințe trebuie să ne asigurăm că apartamentele au orificiile de evacuare a gazelor arse spre exterior şi să verificăm dacă canalul de evacuare a gazelor arse nu este obturat, iar în cazul în care observăm probleme, să le remediem cu specialişti autorizaţi.

La case trebuie să curățăm și să verificăm coşurile de fum şi hornurile cel puţin două ori pe an, obligatoriu, o dată înainte de începerea sezonului rece, numai cu persoane autorizate. Totodată, trebuie să verificăm şi îmbinările între sursele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară refacerea acestor îmbinări dacă sunt afumate. Nu mai puţin importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimbate periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate.

Nu trebuie să uităm de aragazuri care trebuie supravegheate în timp ce preparăm hrana, existând riscul ca acestea să se stingă, provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei. Să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt mijloace de încălzire în funcțiune.

„Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, precum și detectoare de incendiu care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri sau care chiar elimină pericolul”, a adăugat Dorina Lupu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...