luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTEdilii încă nu au stabilit cât vor plăti clienţii Modern Calor pe...

Edilii încă nu au stabilit cât vor plăti clienţii Modern Calor pe gigacalorie

Botoşănenii care sunt clienţi ai societăţii Modern Calor au emoţii în privinţa valorii facturilor din sezonul rece 2021 – 2022. La această dată încă nu a fost stabilit preţul local care va fi facturat populaţiei, ci doar s-a anunţat că preţul total al gigacaloriei la Botoşani (pentru producţie, transport şi distribuţie – n.r.) va fi de 615 de lei pe gigacalorie. Dar nici această valoare nu este bătută în cuie.

Încă nu avem diferenţa de costuri privind transportul şi distribuţia. De asemenea, aşteptăm actul normativ de la Guvern pentru susţinerea diferenţelor, aşa cum a afirmat primul ministru, subvenţia pentru preţul de producţie, După ce avem aceste calcule, putem intra cu o hotărâre de Consiliu Local, să stabilim preţul pentru populaţie. Preţul total este azi 615 de lei pe gigacalorie, dar nu este preţul final”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Totodată, edilul a anunţat că, în baza solicitărilor de la Bucureşti, municipalitatea a transmis că la această dată Modern Calor furnizează căldură şi apă caldă în 10.000 de apartamente.

ANRE a actualizat tariful pentru producţie

După ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a actualizat tariful pentru producţie, la nivelul municipiului Botoşani calculele indică un preţ de 615 de lei pe gigacalorie, faţă de 403 de lei, preţul actual. „A fost 161,89 de lei fără TVA pe MWh şi a crescut la 315,31 de lei, de aici vine majorarea de 94%, dar nu se va reflecta în factura botoşănenilor. Asta este componenta pe care a actualizat-o ANRE. Cât va plăti populaţia vor decide consilierii municipali, este prerogativa dumnealor să vadă dacă diferenţa aceasta de preţ o va suporta primăria prin subvenţie sau va fi dusă prin facturi către populaţie”, a declarat Bogdan Varasciuc, directorul Modern Calor.

La această dată, în municipiul Botoşani preţul total pe gigacalorie este de 403 de lei, din care populaţia plăteşte doar 200 de lei, diferenţa fiind asigurată de la bugetul local.

În această perioadă, sunt depuse cererile pentru ajutoarele la încălzire. Cererile se depun la Modern Calor, pentru clienţii acestei societăţi şi la Direcţia de Asistenţă Socială, pentru botoşănenii care vor ajutor pentru lemne, respectiv ajutor la plata facturii la energie electrică sau gaze.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...