Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani anunță că în perioada 18 octombrie – 02 noiembrie 2021 au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 21.895 fermieri, reprezentând 71,58 % din numărul total al fermierilor eligibili la plata în avans.
„Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro. Reamintim fermierilor pe această cale că au obligația de a prezenta în termenul legal documentele necesare pentru plata sprijinului cuplat”, au transmis reprezentanții APIA.
Potrivit APIA s-au acordat plăți în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent de maximum 70%, privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.
La nivel național, 627.043 de fermieri (81,39% din totalul celor eligibili) au fost autorizaţi la plată, până la 1 noiembrie, cu o sumă totală de aproape 906 milioane de lei.