De beat ce era, un tânar a reuşit „performanţa” de a se accidenta după ce s-a răsturnat cu tractorul pe o bucata de teren drept. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, pe un câmp în apropierea municipiului Botoşani. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Răchiţi, se afla cu un tractor pe un câmp pentru a tăia porumbul. La un moment dat, din cauza stării avansate de ebrietate în care era, acesta s-a răsturnat, deşi circula pe o suprafaţă de câmp drept.
Utilajul l-a prins sub cabină, însă, din fericire, tânărul nu a fost lovit foarte grav. Oamenii din preajmă au sunat alarmaţi la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, reuşind să îl scoată pe acesta de sub tractor până la sosirea ajutoarelor. O ambulanţă cu medic a ajuns în scurt timp la faţa locului, bărbatul fiind preluat şi transportat la Urgenţe.
„Am preluat un pacient policontuzionat prin accident de tractor, contuzie forte umăr drept, fractură piramidă nazală, traumatism toraco-abdominal, stare avansată de ebrietate. A fost stabilizat şi transportat la Urgenţe”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, însă pentru că evenimentul nu a avut loc pe un drum public nu poate fi catalogat drept accident rutier. „În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.