Un incendiu izbucnit sâmbătă dimineață (n.r. – 30 octombrie a.c.), în sediul unei firme de tâmplărie din termopan și construcții, de pe raza municipiului Botoșani, a lăsat în urmă mai multe pagube. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră de la etajul construcției.
„La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă și la celelalte încăperi, dar și la o casă”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția a durat aproape o oră.
Au ars două calculatoare, un laptop, mobilier, dosare și alte documente. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
✅Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU recomandă:
✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.