marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTCeremonii restrânse de Ziua Armatei României

Ceremonii restrânse de Ziua Armatei României

Ziua Armatei României, sărbătorită în fiecare an pe 25 octombrie, a fost marcată astăzi la Botoșani, dar într-un cadru restrâns, cu respectarea măsurilor de distanțare fizică și protecție. Dacă în anii trecuți evenimentul aduna toate oficialitățile județului, de la șefi de instituții, reprezentanți ai asociațiilor de veterani și politicieni, anul acesta numărul participanților a fost redus și asta din cauza pandemiei de coronavirus, care a impus ca manifestările să se desfășoare cu un număr mic de persoane.

Prin urmare, acțiunile nu au mai avut amploarea de altă dată și au inclus doar două momente – la monumentul generalului Gheorghe Avramescu (n.r. – din piața cu același nume aflată în părculețul din spatele fostei Biblioteci Județene) și la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial aflat în intersecția străzilor Cuza Vodă și Calea Națională, unde, în prezența oficialităților locale, a fost oficiată o slujbă religioasă de cinstire a eroilor Armatei României. Au urmat apoi scurte alocuțiuni rostite de prefectul județului, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și noul comandantul al Garnizoanei militare Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, toți încercând să marcheze rolul jucat de armată în istoria neamului românesc. „Când vorbim de Armata Română, vorbim de jertfă, de dăruire, de sacrificiu. Astăzi ne gândim la cei care au ales să-și slujească țara îmbrăcând uniforma militară. Și ne gândim și la eroii neamului care de-a lungul istoriei au luptat pentru a apăra patria. Ne exprimăm recunoștința și le aducem un pios omagiu. Sacrificiul lor nu trebuie uitat, trebuie onorat. Eroii neamului reprezintă exemple pentru generațiile următoare. Armata Română este demnă de trecutul și de eroii săi. Și reprezintă astăzi mai mult ca oricând un reper moral. La mulți ani Armatei Române! La mulți ani, dragi militari!”, a spus prefectul județului, Dan Nechifor.

Tot din cauza măsurilor de protecție, la depunerile de coroane au participat numai reprezentanții Garnizoanei militare, prefectul județului, reprezentanții CJ, primarul municipiului și șefii structurilor teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Ceremoniile nu au inclus nici defilarea cadrelor militare, manifestările încheindu-se după numai câteva minute, cu depunerile de coroane.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.6 °
4.4 °
74 %
3.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...